Catalin Tolontan : REPORTAJ DIN CALIFORNIA. Cum muncește românca din Sibiu, specialistă în securitate cibernetică în SUA și fondatoare a două startup-uri în locul unde sunt 64 dintre cei 161 de unicorni „miliardari” ai Americii

0
181
Dialogul cu profesoara Raluca Popa face parte din ciclul „Români competenți”, lansat de Libertatea pentru a aduce în fața publicului site-ului cu cei mai mulți unici pe lună din presa românească probe ale valorii profesionale a compatrioților noștri. În medie, 10 milioane de cititori unici lunari are libertatea.ro.
În țară și în străinătate există o cantitate importantă de competență românească. Credem că e sănătos să vedem și această față, și potențialul tăcut al României, în ciuda epocii în care ne sar în ochi și simțim pe propria piele lipsa de pricepere și deficitul de integritate aflate, de prea multă vreme, la conducerea țării.
de Alexandra Nistoroiu (San Francisco)
Raluca Ada Popa a rezolvat una din cele mai importante ecuații ale securității cibernetice: securizarea sistemelor informatice fără a utiliza un firewall care să împiedice accesul hackerilor. O reușită pentru care publicația MIT Technology Review a inclus-o, în 2019, pe o listă exclusivistă de 35 tineri excepționali din toată lumea, „Inovatori sub 35 de ani”.
Jumătate din noii miliardari din SF sunt migranți
Libertatea a vizitat-o pe Raluca în laboratorul de la Berkeley, dar și la sediul din San Francisco al firmei Opaque, al doilea start-up fondat de ea.
Aici, în San Francisco, Oakland și Sillicon Valley, au fost lansați 64 dintre „unicornii” din SUA (companiile noi cu valoare de peste 1 miliard de dolari). Spre comparație, în New York sunt mai puțin de jumătate, 31 de „unicorni”. Iar jumătate din „unicornii” din San Francisco sunt companii fondate de imigranți veniți din toată lumea, de la India la Germania și de la Marea Britanie la Elveția. Acesta este mediul concurențial în care Raluca Popa, românca venită din Sibiu, inovează și lucrează.

Lasă un răspuns